top of page

CONFLICTUL DINTRE COCO CHANEL ȘI ELSA

Paris, 1938. Coco Chanel și Elsa Schiaparelli se războiesc de multă vreme pentru titlul de cea mai bună, cea mai inspirată, dar și cea mai influentă creatoare de modă din Franța. Rivalitatea dintre cele două este legendară, iar strategiile sunt, uneori, înspăimântătoare. Coco și Elsa sunt cum nu se poate mai diferite fie că este vorba despre opțiunile politice, fie despre stil.

Ținutele imaginate de Chanel sunt clasice, elegante, practice, în vreme ce Schiaparelli mizează pe îndrăzneală și nonconformism.  Concurența devine tot În perioada în care Elsa Schiaparelli devenea celebră,Coco Chanel revoluționase deja moda. Cu toate acestea, italianca a reușit să-și depășească marea rivală, multe dintre creațiile sale fiind extrem de apreciate și considerate chiar opere de artă. În același timp, Coco Chanel pierdea teren în fața Elsei. De aici s-a născut și rivalitatea dintre cele două. Se spune că designerul de modă francez nici măcar nu voia să-i rostească numele Elsei.

Se spune ca ura designer-ului Coco Chanel ar fi fost atat de mare incat a  incercart sa-i dea foc la propriu Elsei in cadrul unui eveniment  , facand ca totul sa para un accident nevinovat. În timpul unui bal mascat, de la finalul anilor ’30, Coco s-a prezentat necostumată și a învitat-o pe Elsa la dans. Italianca purta un costum care imita un copac.Coco a dus-o intenționat lângă un candelabru, iar costumul Elsei a luat foc.

Ba mai mult s-a scris si o carte in care este prezentat conflictul dintre cele doua care se numeste : Rivalele. Coco Chanel și Elsa Schiaparelli.

bottom of page